Despre Sedimental

Între expoziția de debut a Georgianei Cotuțiu – „Prenumărate semnele vin”, unde artista ne propunea o plimbare epică din semn în semn, iar fiecare semn era valorizat ca simbol și expoziția actuală, „SEDIMENTAL”, se închide o acoladă ce cuprinde un număr de ani de acumulări succesive.

Dacă atunci privitorul putea să intre nepregătit și să suprapună peste propriile gânduri cotidiene imaginile vesel-narative, pline de culori saturate ale celor 90 de pași expuși pe simeze, acum i se cere privitorului să vadă cu „al treilea ochi”, cel interior, plecând dintr-o zonă mentală unde vulnerabilitatea interioară conviețuiește cu întrebările fără răspuns adresate propriului sine.

Dacă la debut propunerea era mișcarea din semn în semn, acum deambulatoriul e unul care urcă din SENS în SENS. Conceput ca un jurnal de creație fidel unor gânduri de moment sau unor decizii de a reda urme ale unor trăiri personale transpuse fizic pe pânză, întregul demers plastic propune un limbaj de tip esperanto pentru vorbitorii oricărei limbi de pe glob.

Spațiul de joacă se întinde între cer și pământ, o zariște fără contur, unde primim drept repere fixe punctele de fugă ale fiecărei lucrări. Culorile sunt extrem de rafinate, fluide, aerate, solubile în eter. Ochiul destrupat de privitor e invitat să circule liber și să se împiedice de sedimentele grunjoase, acolo unde însăși autoarea s-a împiedicat.

Volatil și mereu prezent, gândul trece obstacolele mentale, însoțind ochiul pe o retină a memoriei afective. Între privitor și lucrarea privită se naște un metisaj de întuneric pe întuneric și lumină pe lumină. E mult? E puțin?

Critica de artă se întreabă de mulți ani încoace – după ce abstracționismul a trecut de perioada de înflorire, apoi de cea de glorie – unde va fi eșecul nonfigurativului în adversitatea sa cu figurativul care a ocupat toate locurile acum, la sfert de secol XXI, prin răspândirea unor imagini mai mult sau mai puțin contrafăcute. Astăzi, Georgiana Cotuțiu aduce soluția ei UNICĂ de resuscitare a abstracționismului prin apropierea tandră, în penumbră, a imaginii de poezie.

Pictura Georgianei Cotuțiu ni se dezvăluie treptat, așa cum a fost lucrată, în etape care parcă se cer una pe alta, se completează, dialoghează sau are disonanțe iscate de accentele ce intervin electric, ardent pe pânză.

Aspectul perisabil și efemer al lucrărilor este accentuat de senzația că materialele ce o alcătuiesc se descompun, se volatilizează în timp.

Verticala este concepția ordonatoare, algoritmul, axa lumii. Forma este sintetizată până la linie, cerc, pătrat, dreptunghi, dar este îmbogățită cu elemente care mimează organicul, așa încât compoziția nu rămâne o geometrie fără viață ci se transformă în joc secund între lumea exterioară și interioritatea artistului într-o dinamică proprie.

Între tăieturile reci ale liniei, simțim parcă moliciunea trupului nud la fereastră, un pliu al pielii catifelate de odaliscă pierdut în penumbră, o atingere, un foșnet de frunză ori vibrația elitrelor în apropierea florii.

Albul nu apare explicit decât atunci când marchează un efect special, poate un reflex, în schimb griurile care domină, neutre sau colorate, orchestrate simfonic, ne fac să nu simțim nevoia culorilor tari, a sublinierilor fove.

Privite astfel tablourile, imaginează fragmente ale lumii reale, prezentate aluziv, subliniind încă o dată principiul minimalist „mai puțin înseamnă mai mult”.

Lumea freamătă, este aievea și drumul continuă.

În „Sedimental” tot ce este de văzut se poate vedea și dincolo de pânză!

Seria lucrărilor de pictură așezate sub semnul SEDIMENTAL sunt impregnate cu un misterium, cu o spațialitate negravitațională și o cromatică minimalist simbolică în care se exploatează aprofundări din interiorul tonalității, din haloul imaterial al culorii. Substanța pigmentului pare că se volatilizează prin ipostaze intermediare depersonalizate de treceri subtile, de nenumărate experimente din zona griurilor prin care se caută liniștea. Calmul plajelor întinse de culoare revendică o împăcare, un context de armonizare cu sine și cu cei din jur, ca o atitudine de îmbrățișare, ca o cuprindere nelimitată. Din această perspectivă pictura realizată de Georgiana Cotuţiu ne transpune în atmosfera de acalmie ce se deschide după apokalypsis, de limpezire și cristalizare după o zbatere intensă ce instalează o revelaţie interioară, este o pictură de împlinire şi eliberare, de respirație și meditație.

Efectul de respiraţie eliberată, de relaxare post-eveniment, se suprapune în lucrări cu pictograme inocente și depuneri ale unor geneze aluvionare. Tactilitatea suprafeţelor imprimă o raportare de apropiere, de evoluţie în materialitate, de concreteţe măsurabilă cu multiple oportunităţi de expresivitate vizuală. Vegetalul şi mineralul se abstractizează în texturi experimentale şi conţinuturi narative ce se manifestă prin autonomie estetică. Amestecul pigmentar şi amestecul optic fuzionează într-un proces de sedimentare, într-un hibrid cu desfăşurare în temporalităţi adiţionale şi impresionabilitate progresivă.

În suprafaţa câmpului plastic descoperim exprimarea grafismelor incizate ca pe un fel de pictură la două mâini, ca o partitură interpretată dual, cu temporalitate diferită ca origini şi desfășurare, dar cu sensuri și sensibilități comune. Aceste zone par invitaţia unei coparticipări şi rezultatul unei asocieri de stare şi personalitate, un fel de dedublare, de trasfer de creaţie de la solitar spre gregar, de la creaţia ca act individual spre împlinirea prin generaţional.

Georgiana Cotuţiu nu-și propune problematizări artificiale şi procedurale de dragul experimentului artistic, ci pentru fiecare compoziție intuim amprenta unei conexiuni cât se poate de reale, ca un jurnal de stare, iar din acest univers determinat s-a conturat o dimensiune vizuală apropiată artei concrete. Prin asemenea mijloace ale sincerității pictura își subordonează tehnica trăirii și complexitatea cedează în fața simplității, iar suprafața plastică se dovedește o destăinuire a unui mod de existență, de înțelegere a lumii și a vieții.